Numele meu este Valentin Smedescu. M-am născut în Târnăveni/Mureş, în 1967.
La vârsta de cca. 2 ani am venit în Vâlcea (zona natală a tatălui), împreună cu părinții și fratele meu, şi am avut o copilărie frumoasă în Cernişoara - o localitate rurală din Oltenia subcarpatică.
Acum am 48 de ani. Trăiesc în Râmnicu Vâlcea din 1981, cu excepţii de relativ scurtă durată: stagiul militar, studiile şi pregătirea profesională în România şi pentru o perioadă scurtă în SUA + câteva călătorii prin vecinătăţile ţării noastre. La acestea se mai adaugă, fireşte, deplasări/delegaţii/scurte concedii în mai multe zone din România.
Legat direct de obiectivul acestui blog, sunt pasionat de natură: mi-am petrecut mult timp din viaţă în mediul încojurător, am dormit deseori în păduri, în zone de munte şi deal. În timpul acestor "escapade" m-am ales cu zeci de înţepături de căpuşe pe care mi le-am scos de regulă singur.
Nu am simţit să fi fost înţepat de căpuşe în afara României, în general, deci nici în Texas, unde e "patria" Amblyomma americanum, cunoscută si ca Lone Star Tick.
- https://en.wikipedia.org/wiki/Amblyomma_americanum
Din copilărie şi până în vara anului curent "am avut parte" (uneori anual, în unele situaţii chiar şi de mai multe ori într-un an, dar au fost şi ani în care nu s-a întâmplat nimic) de episoade de alergie necunoscută atât de gravă, încât a fost nevoie - de nenumărate ori - de intervenţia medicilor de la "Urgenţe".
Cu relativ puţine variaţii, episoadele alergice constau în urticarie puternică, de foarte multe ori generalizată, scăderea spre zero a tensiunii arteriale, senzaţie de sufocare (respiraţie şuierătoare). În câteva situaţii, alergia s-a manifestat şi prin pierderea temporară a văzului: dinspre vederea periferică se apropia pe parcursul a câtorva secunde un întuneric din ce în ce mai pronunţat, la un moment dat nemaivăzând nimic şi percepând ceea ce se întâmpla în preajmă doar cu ajutorul auzului.
Primul episod alergic de care îmi amintesc s-a întâmplat în copilărie, la vârsta de 2-3 ani. Bunica dinspre tată, în grija căreia eram, deshidrata fructe (prune întregi şi mere/pere feliate) prin metoda tradiţională, pe gratie de lemn. M-am apropiat, am luat o pară din coş şi am muşcat din ea, fără să văd că pe dosul fructului era o viespe sau albină, care m-a înţepat în buză. În scurt timp am avut primele simptome de anafilaxie/ şoc anafilactic (nu pot preciza exact ce) din viaţa mea şi a fost cumplit (urticarie generalizată, cu mâncărime îngrozitoare a pielii, frisoane, diaree).
Oricât m-am păzit, pe parcusul vieţii am mai fost înţepat de viespi şi albine, în câteva rânduri ajungând din nou în stare de anafilaxie/ şoc anafilactic, însă la "Urgenţe" nu am ajuns niciodată din această cauză, cu o singură excepţie. Aveam 19 ani, eram în armată undeva la marginea Bucureştiului şi împreună cu câţiva camarazi am fost trimişi de comandant să mutăm stupina unei doamne, vecină cu unitatea noastră. În timp ce încărcam stupii în camion (maşină militară - ofeream servicii complete :) ), fundul putrezit al unui stup a rămas pe pământ, noi ridicând doar cutia. Ramele s-au împrăştiat iar poporul de albine a trecut imediat la atac. Am fost înţepaţi toţi, fără excepţie, eu în 7-8 locuri şi am intrat în şoc. Băieţii m-au dus rapid la Infirmeria unităţii, unde mi s-a aplicat un tratament cât se poate de ...simplu (cu siguranţă şi ineficient): umflăturile de pe toate suprafaţa corpului mi-au fost tamponate cu comprese cu alcool mentolat, care m-a scăpat de mâncărimea îngrozitoare, însă mi-a dat o stare de frig şi frisoane, de parcă stăteam dezbrăcat la multe grade sub zero...
Urticaria generalizată a dispărut de la sine abia în zilele următoare.
Spre sfârşitul anilor '80 şi în deceniul '90 au intrat brutal în viaţa mea ...ţânţarii. Locuiam într-un cartier al oraşului Râmnicu Vâlcea la mică distanţă de un lac de acumulare de pe Olt şi de nenumărate ori am intrat în stare de anafilaxie/ şoc anafilactic convins fiind că şi ţânţarii îmi provoacă organismul la astfel de reacţii. De-acum, episoadele de alergie se manifestau şi mai agresiv, de nenumărate ori fiind nevoit să merg la "Urgenţe", unde să mi se administreze hidrocortizon hemisuccinat, în perfuzii sau direct intravenos. Cu toate plasele de la ferestre, aparatele cu ultrasunete sau pe bază de "pastile" cu "mirosuri" și deși "ștampilam" țânțarii pe unde-i prindeam, inclusiv pe propria-mi piele, mă trezeam în miez de noapte cu blânde și mâncărimi în câte o zonă a corpului, care apoi se generalizau. Uneori găseam câte un țânțar "vinovat" prin casă, alteori nu, însă aproape de fiecare dată trebuia să merg la "Urgenţe": dacă mâncărimea o suportam cum o suportam, senzaţia de sufocare şi de rău general (o "gheară" înfiptă în creier şi dureri îngrozitoare de cap) mă obligau să merg la spital. Toate părţile corpului, inclusiv faţa şi urechile, mi se acopereau de "blânde" care se uneau între ele, transformând pielea într-un soi de "platoşă" groasă, aprinsă la culoare, cu mâncărimi îngrozitoare.
În două rânduri, la distanţă de câţiva ani, după stabilizarea imediată de la "Urgenţe", medicii nu mi-au mai dat voie să plec acasă şi m-au dus la Terapie intensivă, considerând că pericolul nu a trecut.
Într-una din situaţii, eram acasă doar cu fiica noastră, de 8-9 ani atunci, soţia fiind plecată la nişte cursuri. Era seara destul de târziu. Am simţit că "începe" şi că este vorba de ceva grav: mâncărimile în urechi erau îngrozitoare, iar starea de nelinişte cu mult peste ceea ce simţeam în astfel de cazuri. M-am îmbrăcat precipitat, i-am spus fiicei că ies puţin să-mi cumpăr ţigări, am sărit în maşină şi fuga spre spital. Am ajuns la limită, fiind la un pas de a-mi pierde conştienţa: cu puţin până în poarta "Urgenţelor" am simţit că văd din ce în ce mai slab, iar ghişeu am ajuns ameţit bine, abia ţinându-mă pe picioare. Mi-am dat seama cât e de grav inclusiv din reacţiile medicilor şi personalului de serviciu, care s-a mobilizat exemplar. După un timp, văzându-i că se tot agită şi adaugă mereu hemisuccinat în perfuzie şi direct în branulă, l-am întrebat pe medic cât am tensiunea (auzeam ţiuitul specific acelui aparat de monitorizare, la care doctorul privea mereu). Ai şase şi ceva - mi-a spus. Păi şase aţi zis şi când am venit... Atunci ai avut spre zero, dar nu am vrut sa te sperii... Cine te-a adus? Am venit singur, cu maşina... Ai condus tu? s-a mirat. Da... Să nu mai faci aşa ceva, trebuia să stai cu picioarele ridicate şi capul mai jos, să ţi se oxigeneze creierul, că la aşa tensiune mică se produc leziuni ireversibile...
În fine, după ce, greu de tot, în câteva ore tensiunea a crescut spre 8-9, urmare a injectării a 60 fiole de hemisuccinat, medicul a dispus să fiu transferat la Terapie intensivă, cu toată insistenţa mea că mă simt bine. că fiica este singură acasă... Nici asistenta de la "Terapie" nu m-a lăsat să plec până dimineaţa, oricât am insistat.
A doua dintre situaţii s-a întâmplat într-o după-amiază după ce am ajuns acasă de la serviciu. Ne luasem o altă locuinţă, situată mult mai aproape de spital. Soţia era la serviciu, fiica era plecată (nu reţin dacă la şcoală). Urma un meci al naţionalei de fotbal. Am mâncat, am făcut duş şi aşteptam să înceapă meciul la TV (mai era cca. o oră). Am simţit vagi mâncărimi în urechea internă şi o oarecare stare de discofort general. Mi-am zis: poate "mă apucă" iar, tocmai acu'! :). Dacă tot mai e o oră până la meci, ia să merg eu până la spital, să văd cum e tensiunea. Plec pe jos, iar mersul îmi face bine. Mă simt confortabil. Ezit dacă să intru sau nu, pentru că nu simţeam nimic pe corp, aveam doar starea de nelinişte şi mâncărimile în adâncul urechilor, care însă nu erau foarte greu de suportat. Până la urmă, mă hotărăsc să intru, să pot pleca apoi liniştit la meci. Îi spun doctoriţei că am frecvent episoade de anafilaxie/ şoc anafilactic şi o rog să verifice dacă sunt bine. Asistenta îmi ia tensiunea, iar medicul zice că e puţin scăzută, dar e bună: mai stai pe aici, pe aproape - îmi spune. Ştiţi, dacă totul e bine, aş vrea să merg la meci, stau aproape... - dau să încep. Stai aici, dă-l încolo de meci, că nu mori dacă nu-l vezi! - mă repede scurt doctoriţa (parc-o aud!). Mă amuz, râdem amândoi şi ies în capul scărilor, în faţa unităţii de primiri "Urgenţe". Stau în picioare. Văd venind spre mine un şofer care coborâse de la volanul unei ambulanţe. E în vestă portocalie, de serviciu. Mi se adresează direct, ca şi cum ne cunoşteam, şi intrăm în vorbă despre meciul care urmează, ce "vom" face etc. La un moment dat, simt o uşoară ameţeală, "văd" cum ne înconjoară întunericul, îl aud pe interlocutorul din faţa mea, dar nu-l mai văd!!! Mi-e jenă să-i spun despre situaţia în care mă aflu şi zic ceva tot legat de discuţia cu meciul. Apoi simt că îmi revine "vederea" şi tot atunci şoferul-microbist îşi ia la revedere şi fuge spre maşină, de unde-l strigase un coleg. Dau să intru să-i spun doctoriţei ce mi s-a întâmplat, însă mă gândesc că a trecut prea puţin timp de când mi-a măsurat tensiunea şi o deranjez degeaba. Ia să mai stau eu câteva minute aici, pe băncuţa din capul scărilor, că am o stare de oboseală profundă... Să văd ce urmează. Mă aşez şi în scurt timp simt iar că se face "întuneric". Ei, îmi spun, nu e de-a bună! Când "se luminează" iar, o să intru la ghişeu şi le spun. Rețin că m-a cuprins o stare de somnolență și o senzație că nu mă percep din interiorul corpului meu, ci ""mă văd" din exterior, ca într-un film despre mine: pentru o fracțiune de secundă (sau mai mult?) m-am văzut copil mic, adolescent și bărbat, le-am văzut pe soția și fiica mea. Apoi, doar întuneric complet.
Ce s-a întâmplat, doar presupun, că nu am fost conştient. Am simţit o durere puternică la încheietura mâinii stângi. M-am uitat la mână şi am văzut o julitură urâtă, sângerândă. Mi-am dat seama că nu mai sunt pe băncuţa pe care mă aşezasem, ci jos, lângă scară, într-o tufă cu tulpini groase de trandafiri. Căzusem cu băncuţă cu tot, de la 70-80 cm, iar şocul loviturii şi durerea rănii provocată de spini mă scoseseră din starea de inconştienţă în care m-am aflat, nu ştiu pentru cât timp (scurt, oricum). Privesc în jur - nimeni. Mă ridic, pun băncuţa la locul ei, ocolesc şi urc pe scară. Intru. Când mă văd sângerând, doctoriţa şi asistentele se sperie, le explic şi se mobilizează imediat - perfuzie, cortizon hemisuccinat, agitaţie ...Vezi, şi mai voiai meci! Uite ce tensiune mică ai - mă dăscăleşte doctoriţa. După două-trei ore de stabilizare primară (urticaria generalizată a erupt aproape brusc), mi-au spus că mă duc, m-au şi dus la Reanimare, unde am rămas toată noaptea.
În ultimii 25 de ani am avut zeci de astfel de episoade alergice în care a trebuit să ajung la "Urgenţe", fără să desluşesc o cauză clară şi fără să-mi fie pus vreun diagnostic în afară de cel de "anafilaxie recurentă, cauze necunoscute". Am suspectat înţepăturile de insecte (pentru că mi s-a întâmplat ceea ce povestesc mai sus), carnea consumată în restaurante, antioxidanţii din vin, îngheţata, file-ul de şalău (consumat tot în restaurant, nu gătit acasă), frigul (am crezut, într-o noapte petrecută în pădure, că dezvolt şi hipotermie), usturoiul (un episod alergic sever mi s-a declanşat imediat după ce am consumat carne cu mujdei concentrat - am simţit o arsură pe esofag, apoi imediat mâncărimea în urechi), stresul (am avut reacții de anafilaxie/ şoc anafilactic și la scurt timp după momente tensionate). Odată, când am simţit o înţepătură foarte dureroasă în organul genital, am verificat imediat şi am găsit în chiloţi o furnică roşie. În scurt timp în loc de ceea ce trebuia "să fie" în "zonă", aveam ceva diform, asemănător mai degrabă cu o sfeclă roşie :) Acea alergie a fost însă doar locală și nu a necesitat tratament.
În urmă cu 5-6 ani, am fost la un spital din Bucureşti, nereuşind să obțin un diagnostic, ci doar să fiu trimis să efectuez un set de analize foarte costisitoare, la o clinică tot din București. Nu le-am făcut, pentru că mi s-au părut inutile (presupuneau teste "pe bâjbâite", mult prea costisitoare).
Anul trecut şi anul acesta i-am început "bine", cu "excursii" la "Urgențe" chiar de Anul Nou, după care am avut un nou episod alergic mai grav, în luna iulie. Pentru că toate au o limită, ne-am hotărât să începem investigații încât să rezolvăm o dată pentru totdeauna inconvenientul de a intra oricând în stare de anafilaxie/ şoc anafilactic, de nu putea pleca la distanțe mari de o unitate de "Urgențe"...
În ianuarie a.c., medicul specialist la care am fost mi-a pus, pe baza simptomelor și unui prim set de analize medicale, diagnosticul de "anafilaxie recurentă, cauze necunoscute".
Mi-a prescris un regim alimentar destul de sever și tratament medical pe bază antihistaminice, vreme de câteva luni.
După un timp, am efectuat alte analize din care reieșea că am anticorpi foarte mulți - Imunoglobuline E totale -: 1764,0 UI/mL.
IgE-ul specific la ţânţar, de care mă temusem atât, măsurat la o clincă din Germania, a ieşit foarte puţin pozitiv: 0,75 kUL (intervalul de referinţă trebuie să fie <0,35)
IgE-ul specific la Borrelia burgdorferi mi-a ieşit pozitiv, însă nu în măsură primejdioasă: 0,86, cu suspiciune de infecţie în orice etapă, iar medicul specialist mi-a recomandat testul de confirmare Western blot IgG, IgM pentru Borrelia.
Şi IgG şi IgM au dat rezultate negative la Western blot.
Pentru că în luna iulie, cum spuneam, situația s-a repetat destul de urât (mai avusesem o situație de "Urgențe" și în aprilie-mai), la sugestia medicului am convenit să merg din nou la București, pentru investigații mai amănunțite (m-am gândit şi că medicina a mai avansat, de la precedenta mea încercare de a obţine un diagnostic, din urmă cu 5-6 ani).
Testele cutanate efectuate la Bucureşti nu au evidențiat nimic în neregulă, doar IgE-ul foarte mare:
iar ...IgE-ul total crescuse la 2130 UI/mL...
Şi cu medicul specialist din Vâlcea şi cu cel din Bucureşti am discutat despre posibilitatea mai mult teoretică de a fi alergic Alfa-Gal, însă ştiam - şi eu şi doctorii - că investigaţiile specifice pentru aceasta nu se efectuează decât dincolo de Ocean. Doamna doctor de la Bucureşti mi-a recomandat ca dacă mai merg în SUA, să fac şi "acea analiză"...
Şi m-am întors în punctul din care am plecat, adică fără un diagnostic. Am întrerupt şi regimul şi tratamentul cu antihistaminice.
Cam pe la jumătatea lunii august - când deja am ştiut că la Bucureşti nu mi-a putut fi pus un diagnostic - fiica noastră, care locuieşte în Austria, a scris pe adresa oficială a trei clinici de imunologie şi alergologie din Austria, Germania si Portugalia. A descris sumar situaţia şi a întrebat dacă este posibil/ cât ar costa să ne primeasca pentru investigaţii.
Surpriza mare am avut-o când i-a răspuns un medic din Lisabona, de pe o adresă privată. I-a scris că, după simptome şi IgE-ul crescut atât de mult, crede că sunt alergic la Galactoza Alfa 1,3 - galactoză şi că trebuie să fac analiza IgE-ului specific la aceasta, dacă este posibil în România, dacă nu - undeva, mai aproape de ţară. Deşi investigaţiile la Lisabona ar costa doar cca. 90 euro, nu trebuie să merg acolo până nu am acel rezultat. Medicul portughez a fost deosebit de amabil în răspunsul său, a insistat ca fiica mea să-l ţină la curent cu cazul şi i-a spus că şi prietena fiului său este româncă :)
Până una-alta, până să efectuăm analiza, am întrerupt din proprie iniţiativă consumul de carne de mamifer, undeva între 15 şi 20 august 2015.
Tot fiica mea - având denumirea exactă a testului, a căutat pe Internet şi a găsit o clinică din Bucureşti care recoltează sânge pentru analiza Galactozei Alfa 1,3 - galactoză şi trimite flaconul în Germania, la Augsburg. Căutând partenerii acelei clinici din Bucureşti şi centrele lor din ţară, telefonând, am aflat că inclusiv la câteva blocuri de locuinţa noastră se poate face recoltarea.
În fine, în aproximativ 10 zile mi-a venit rezultatul:
IgE-ul specific la Galactoza Alfa 1,3 - galactoză - care în condiţii normale trebuie să fie < 0.35 KU/l - este > 100 şi nu poate fi măsurat de laborator.
Am comunicat medicului alergolog vâlcean situaţia şi am convenit să continuu încă 3 luni tratamentul cu Aerius, neconsumând - fireşte - carne şi derivate de mamifer.
Vreme de aproape 4 luni nu am consumat intenţionat carne/derivate de mamifer. Am "păcătuit" doar accidendal, consumând o dată cârnaţi de curcan afumaţi şi altădată cremwurşti de pui, ambele produse în membrană de origine animală (probabil şi cu conţinut de proteină animală) şi într-un rând 3-4 prăjiturele de casă, făcute cu osânză, "gustate" tot din greşeală. Nu am avut reacţie alergică, însă mi-am atras "ciufuleala" de rigoare din partea fiicei, se pare mult mai vigilentă decât mine (şi pe bună dreptate: vai de părinţii care n-ascultă de copii) :)
Încă de când am avut rezultatul bazat pe testul ştiinţific, mi-am propus să fac încă un test, cum ştiu eu mai bine :) - provocându-mi un potenţial episod de alergie Alfa-Gal. Dar aceasta, numai după ce mi se recoltează din nou sânge, pentru repetarea testului în Germania.
În ziua în care am sacrificat - în Cernişoara unde am crescut, la 50 km de Râmnicu Vâlcea - porcii pentru acest Crăciun, în timp ce toţi ai mei mâncau şoric, friptură proaspătă s.a., eu m-am "delectat" cu macrou afumat, pastramă de pui şi tocană de legume... :)
Am dormit la ţară (unde mai ales în ultimii ani mi-a fost teamă să dorm, dată fiind distanţa mare de un spital de Urgenţe), iar dimineaţa următoare m-am întors acasă, la Râmnicu Vâlcea. În jurul orei 11.00, am consumat la masă şi cca. 100 grame caltaboş proaspăt şi un cm pătrat de şoric. Peste cca. o oră, am mai mâncat 4 jumări calde. Am mâncat nu pentru că nu mă puteam abţine, ci mai ales pentru a verifica "pe viu" cum reacţionează organismul după 4 luni în care nu am consumat carne/derivate de mamifer.
După ora 16.00, s-au reactivat manifestările de anafilaxie/şoc anafilactic, începând cu locurile în care am avut vechi răni de căpuşe.
De ex. pe fesa dreaptă:
Am aşteptat încă o vreme, până urticaria a început să se extindă pe braţe şi torace, apoi am mers la spital, cu un nou episod alergic, de toată "frumuseţea":
Am rămas pe perfuzie şi hidrocortizon hemisuccinat (10 fiole) până în jurul orei 23.00, când medicul de gardă mi-a "aprobat" să plec acasă, unde toracele arăta astfel:
Până dimineaţa, urticaria a dispărut complet, la fel şi umflăturile din locul vechilor înţepături de căpuşe. În acea dimineaţă am fost să mi se recolteze din nou sânge pentru IgE-ul total (IgE-ul specific la Galagtoza Alfa 1,3 - galactoză nu avea sens să-l mai "cercetez" întrucât fiind >100 nu poate fi măsurat de laboratoare).
Zilele trecute mi-au venit toate trei rezultatele analizelor:
IgE-ul specific la Galagtoza Alfa 1,3 - galactoză, recoltat înainte să consum puţin derivate din mamifer, este tot > 100 KU/l.
IgE-ul total a scăzut - de la 1488.00 UI/mL, în 25.08.2015 - la 959.00 IU/mL.
IgE-ul total în sângele recoltat în dimineaţa ulterioară consumului de caltabos + șoric + jumări a fost 984.00 IU/mL, deci în creștere cu 25 IU/mL față de testul realizat anterior consumului de "mamifer".
Nu mai am niciun dubiu în privința diagnosticului, sunt bucuros că l-am găsit, în sfârșit.
Dacă înainte aveam cel puțin o reacție alergică gravă, dacă nu anafilaxie/șoc anafilactic la fiecare înțepătură de albină sau viespe, în toamna care a trecut, după ce nu mai consumasem carne de mamifer de cca. o lună şi respectasem medicaţia cu Aerius, am fost înțepat de două viespi la interval de cca o săptămână, fără să "mă aleg" cu mai mult de o roșeață și o mică papulă, în ambele situații.
Între zonele unde mă aflam când m-au înțepat acele viespi este distanță de aprox. 60 km.
Coroborând ceea ce mi-a spus medicul alergolog de la București (că IgE/ul crește sub formă de parabolă; voia să afle în care punct T al parabolei mă aflu cu IgE 2130 UI/mL - în 13.08.2015), cu ceea ce am simțit eu în toți acești ani, că IgE/ul crește până ajunge la cantitatea maximă a anticorpilor pe care îi poate crea/suporta organismul, după care urmează reacția alergică, provocată de eliberarea histaminei, am presupus și cred în continuare că am dus această alergie "pe picioare", fără să știu de ea, probabil de foarte multă vreme, mai exact din copilărie.
Mai cred că totul s-a întâmplat pe fondul unei predispoziții/sensibilități a organismului la aşa ceva (dacă va fi având vreo importanță şi aceasta, grupa de sânge este A2).
Conchid astfel pentru că în zonele în care am fost înțepat de mai multe căpușe cunosc mai multe persoane, inclusiv fratele meu, care nu au astfel de reacţii alergice. Într-o altă zonă în care de asemenea am fost înţepat de căpuşe, o persoană în vârstă de 77 ani - care la fel a fost "victima" a zeci, poate sute de căpușe, din copilărie și până la această vârstă - nu are nicio problemă.
Mi se pare foarte greu de acceptat că pe mine m-au înțepat căpușe "rele", iar ceilalţi toţi "au avut parte" doar de căpușe netransmițătoare de alergia la Galactoza Alfa 1,3 - galactoză.
M-am gândit deseori că în organismul meu anticorpii se acumulează și se tot acumulează, iar picătura care umple paharul și declanșează alergia poate fi un "orice", care în condițiile unui IgE în parametri normali nu ar provoca nicio reacție: o înțepătură de insectă, un pahar de vin (antioxidanții din acesta), o înghețată, peştele care nu a fost proaspăt, chiar frigul s.a.m.d., adică tot ce mi-a provocat de-a lungul anilor reacțiile alergice relatate mai sus.
Mă refer, evident, doar la reacţiile imediate (după înţepături, respectiv consumul de alimente), nu la alergia întârziată cu 4-6 ore, la carnea/derivatele de mamifer.
Toate acestea, desigur, pe fondul anticorpilor "totali" înmiiți din cauza Galactozei Alfa 1,3 - galactoză...
Fac publice cele de mai sus, în scopul conștientizării de către oricine este/poate fi interesat că alergia Alfa-Gal a fost diagnosticată și în România.
Din același motiv detaliez și manifestările acestui tip de alergie întârziată și explic analizele medicale care trebuie făcute.
Evident, aceasta nu exclude consultarea medicilor de specialitate.
În fine, cei diagnosticați cu alergie Alfa-Gal pot afla că vindecarea este posibilă, deși la nivel mondial încă n-a fost descoperit un medicament.
Să fiți sănătoși!
Valentin Smedescu
PS:
medicul portughez - este vorba despre Dr. Pedro da Mata, Médico Especialista em Imunoalergologia (ICA - Instituto Clínico de Alergologia) - aflând de diagnostic, s-a bucurat că ne-a fost de ajutor; i-a adresat fiicei mele întrebarea dacă poate folosi analizele mele medicale, fotografiile (cazul meu, în general), ca material didactic pentru studenții săi și pentru o prezentare în cadrul Lisbon's Allergology Meeting, de la sfârșitul lunii ianuarie 2016 :)
Later edit: i-am semnalat cazul meu medicului din Australia care a descoperit relaţia directă dintre înţepăturile de căpuşe şi Alergia Alfa-Gal, diagnosticată cum arăt mai sus - Dr Sheryl van Nunen, Senior Staff Specialist in the Department of Clinical Immunology and Allergy at Royal North Shore Hospital in Sydney and Clinical Associate Professor at the Sydney Medical School- Northern, University of Sydney.
Dr. van Nunen mi-a mulţumit pentru informare ("I very much appreciate you writing to me to tell me of your alphagal allergy experience.
I hope you recover soon and I'll mention the fact that you have this condition in Rumania when I do another review with your permission."), iar ulterior, printr-un alt mesaj, mi-a cerut permisiunea să utilizeze fotografiile şi experienţa mea, în general, în comunicări ştiinţifice actualizate cu informaţia că alergia Alfa-Gal se manifestă şi în România...
Le mulţumesc pe această cale celor doi specialişti, portughez şi australian, precum şi medicilor români care m-au investigat, pentru dăruirea lor faţă de Jurământul lui Hipocrat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu