La nivel mondial nu a fost descoperit încă un tratament pentru alergia Alfa Gal.
Tovarăşi de suferinţă de pe forumul american http://alpha-gal.org/support/ susţin că vindecarea s-ar petrece într-un interval cuprins între 8 luni şi 5 ani, în funcţie de gradul de pozitivitate la Galactoza Alfa 1,3 - galactoză. Aceasta, fireşte, dacă subiectul nu consumă carne roşie şi derivate şi nu este înţepat de o altă căpuşă care anterior să se fi hrănit cu sângele unui mamifer.
În martie a.c., un pacient, Niels A, afirma că în urmă cu 18 luni de la acel moment avusese IgE-ul specific la Galactoza Alfa 1,3 - galactoză > 100 (situație similară cu a mea), cu 9 luni în urmă IgE-ul scăzuse la 48, iar la momentul postării (5.03.2015), IgE-ul specific era 28.
Niels este optimist și mai spune că abia așteaptă să poată cumpăra lapte bătut ("buttermilk") și brânză "Emmenthaler" :)
Niels reprezintă o categorie şi mai complexă de alergici la Alfa Gal. Aceşti oameni nu pot consuma nici lapte/derivate din lapte, întrucât sunt tot de origine mamiferă, iar carbohidratul le declanşează producerea excesivă de anticorpi la fel ca în cazul consumului de "carne cu patru picioare".
Am constatat cu surprindere (şi oarecare amuzament) că în cele 441 de comentarii de pe forumul http://alpha-gal.org/support/ încă 3-4 oameni afirmă explicit că au avut IgE-ul specific la Galactoza Alfa 1,3 - galactoză > 100. Deci, nu-s singur! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu