Manifestările

Episodul alergic debutează cu vagi senzaţii de mâncărime în urechea internă şi sfincter.
Cine reţine unde a avut - anterior, fireşte - fixate ferm pe corp căpuşe care au supt sânge va constata că în acele locuri "complet vindecate" apar inflamaţii subcutanate de mărimea unor alune de pădure care cresc până ating dimensiunile unor nuci mici.
Palpate, inflamaţiile sunt tari, ca şi cum sub piele s-ar afla un corp străin dur:

Cele două imagini de mai sus ilustrează o inflamaţie pe şoldul drept (fesă), unde am avut o căpuşă fixată în profunzime, în urmă cu mai mulţi ani. În condiţii normale, zona este vindecată perfect, nu se distinge vechea leziune.





Imaginea din stânga ilustrează tot o rană veche de căpuşă, ceva mai recentă însă decât cea de mai sus. Căpuşa a fost fixată pe faţa coapsei drepte, în treimea superioară dintre genunchi şi zona inghinală. Şi această leziune s-a inflamat (se observă că rana încă nu este complet vindecată, căpuşa a pătruns profund, cu toată grosimea pielii de pe muşchiul drept femural).

Vreme de câteva minute/zeci de minute, la suprafaţa pielii din locurile infestate cândva de căpuşe sunt percepute senzaţii de mâncărime din ce în ce mai puternice. În alte locuri de pe corp unde de asemenea au fost fixate căpuşe de dată mai recentă, tot profund intrate în piele nu apar nici inflamaţii, nici mâncărimi. Deduc - e o presupunere a mea - că acele căpuşe nu au fost periculoase, nu au transmis carbohidratul care provoacă producerea excesivă de anticorpi şi fac organismul "să-şi amintească" exact unde a suferit vătămarea ţesutului.
În timp relativ scurt apar mâncărimi din ce în ce mai severe, în diverse zone ale corpului; de regulă încep în zona inghinală, sub braţe şi pe membrele inferioare şi trebuie mers în cel mai scurt timp cu putinţă la o unitate de Urgenţe, pentru că viaţa este pusă în pericol - simţi efectiv că se reduce frecvenţa cardiacă, nu ţi se mai oxigenează creierul (în care parcă se înfige o gheară), încep ameţelile, respiri din ce în ce mai greu (se contractă esofagul) şi nu mai percepi lumina (pare că e noapte):

Imaginile de mai sus sunt de la ultimul episod de alergie, întâmplat în 10 decembrie a.c. unul pe care îl consider "uşor" (explic în "Alergia mea Alfa-gal" cum s-a întâmplat).

Cortizonul hemisuccinat administrat prin perfuzie sau, dacă pericolul este iminent, direct intravenos "rezolvă" situaţia în câteva ore, în sensul că stopează eliberarea de histamină (o elimină din organism?), ridică tensiunea prăbuşită, uşurează respiraţia (devenită "şuierătoare", cu senzaţie de sufocare).
Cortizonul hemisuccinat se administrează în doze progresive, în funcţie de evoluţia pacientului. Într-o situaţie extremă, mie mi-au fost injectate 60 de fiole (tensiunea şi respiraţia nu puteau fi aduse la normal), cu toate eforturile medicilor.
Într-o singură situaţie - pe care eu nu am perceput-o ca fiind mai gravă decât altele - medicul de gardă de la Urgenţe a spus asistentelor să-mi administreze direct adrenalină (epinefrină).

După stabilizarea realizată la "Urgenţe" sau chiar la "Terapie intensivă" (mi s-a întâmplat şi asta, vreme de două nopți, la distanţă de câţiva ani), totul revine la normal, ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Dacă episodul alergic nu este grav şi nu mergi (nu eşti dus) la "Urgenţe", urticaria generalizată dispare greu, după câteva zile: miile de blânde, mai mici sau mai mari, se unesc între ele transformând pielea corpului într-o "platoşă" groasă, roşie la culoare, dureroasă ca şi cum epiderma ar crăpa la mişcare (flexia-extensia membrelor, rotirea toracelul etc.); "gheara" din creier persistă mai multe ore, cu o stare de rău general.

Dacă pleci de la "Urgenţe" după "doar" 3-4 ore, pentru că te simţi "în regulă" şi le spui medicilor că vrei să mergi acasă să mai prinzi câteva ore de somn din noapte :), "platoşa" de mai jos dispare complet până dimineaţa (precizez, doar după administrarea de hidrocortizon hemisuccinat):